Am fost acuzat ca scriu numai de bine și frumos despre dealeri. De fapt, am scris numai despre Asko din lipsa de timp și oamenii aceia chiar merita (bine, nu chiar toti).
A venit însă rândul unui alt comerciant de auto noi, de data asta la Hyundai, dealerul Neo Motors , de pe șoseaua Pipera, vis – a – vis de Serviciul de înmatriculări.
La ei am ajuns întâmplator.
Eu știam ca vand Citroën și oricum, show-room-ul in cauza e mic, înghesuit pe un colț de clădire. Și când spun mic, am in vedere ca abia încap 3 sau maxim 4 mașini. Ce e drept, mai au câteva mașini in parcare (și aia mică) și vreo câteva pe un trotuar.
Anyway, asta e, nu e o mare problema, deși…
Sincer vorbind, sa te duci tu in Pipera, lângă Nissan, cu show-room mare, PBN, cu spații deosebite pentru toate mărcile pe care le vand , Toyota cu probabil cel mai mare magazin din București, Honda Nord, Porsche și sa vinzi Hyundai intr-un spațiu cât o sufragerie….
E drept ca era sâmbătă și eu nu ma îmbrac niciodată la cumpărat sau testat mașini “la patru ace”. Intru in magazin, dau buna ziua, cum am fost învățat de mama acasă , pare ca ii deranjez pe cei doi angajați care stau de vorba, probabil așteptând sa se facă ora plecării acasă. Ce e drept, m-am mai și dat jos ostentativ dinte-un Focus I.
Ținta mea era un Kona, cu motor de 1.2 l, 120 CP, 175nm.
După câteva minute, ma abordează destul de distant / superior o domnișoara, pe care o zarisem anterior butonand un smartphone
“ Va place? Aceasta va interesează?”
Nimic deosebit, nimic deranjant, exceptând poate guma de mestecat.
“Da, ma interesează un Kona, nemetalizat, motor de 1.2, varianta cea mai ieftină”. Deja, s-a schimbat la fata. După cum știm cu toții, in show-room-uri la noi se expun variantele de echipare superioară, cu prețul cel mai mare, astfel încât dacă îți cumperi o varianta inferioară de echipare, poți avea mari surprize. Nu știu dacă e politica producătorilor, însă aceasta practica am întâlnit-o la cam toți vânzătorii…
Revenind la povestea cu Neortic,
Când m-a zărit domnișoara ca sunt “sarantoc” a schimbat și mai tare foaia. Cand i-am mai solicitat și o oferta de leasing in lei, cred ca mai avea puțin sa ma pedepsească.
“Când vreți mașina? Pai…știți, in următoarea perioada, ca as vrea cu rabla și … “. “Aaa, dacă vreți cu rabla, trebuie sa va grăbiți , ca dispar tichetele și mai e numai o mașina, deci trebuie plătită pana la sfârșitul săptămânii”. “Pai știți, trebuie actele alea de la taxe, e cam complicat, nu am decât avansul… “ce avans dați? Pai, cam 5000 de euro, dar as vrea un calcul al ratei in lei, eu sunt plătit in lei și…
Asta nu se poate, eu am calculatorul de rate numai in euro și e leasing”…
“Ok, mulțumesc. Test drive când as putea face?
Pai nu se poate! De ce nu? Nu avem decât motorul de 1.6 și 177 cp, varianta de echipare full! Și oricum nu găsiți pe nicăieri motorul ăla! Pai și eu cum sa cumpăr o mașina fără sa testez? Aia e, va dau un I30 (parca), e același motor. Da, numai ca nu are același coeficient aerodinamic, e mai ușor , as vrea sa văd pe mașina asta. Apropos, ce cuplu are motorul de 1.2? Aaaa, stați puțin! (Și ma lasă la mașina pentru calculator unde probabil se afla informația). Dar suspensia spate? (Aceeași privire deznădăjduită înspre monitor).”
Domnisoara de la vanzari Neortic Motors
“Despre costurile de service, îmi puteți spune ceva?
Ce? O revizie, spre exemplu cea de 30000 , cât costa? Pai…ma interesez luni la service și va spun”
Discuția a continuat însă nu are sens redarea acesteia pentru ca oricum a fost “sterila” complet haotica și nu o pot reda in scris exact. Am mai discutat despre o eventuala livrare, a ieșit din calcul varianta propusă de mine din lipsa de oameni și de timp înainte de Paști… a fost chiar haios, doar ca nu am cumpărat Hyundai Kona, deși chiar as fi vrut.
Intr-un final am plecat aproximativ cum am venit, fără vreo informație in plus, și mai ales fără test drive.
Din păcate, am întâlnit un reprezentant de vânzări nepriceput, nepregătit și destul de arogant. Ba chiar la un moment dat m-au apucat niște draci cu ras, pentru ca era hilar, faptul ca eu vorbeam cu domnișoara și ea se strâmba in telefon pentru ca ii aluneca una dintre genele false… 😋
Nu mi-a plăcut atitudinea, nu mi-a plăcut spațiul, nu mi-a plăcut ca nu pot testa mașina și mai ales lipsa de disponibilitate pentru testare… (da, știu ca nu o aveau, dar nici măcar nu a încercat sa găsim o soluție. Nici mie nu îmi place sâmbătă la lucru, însă… aia e fisa postului și programul lor. De acolo sunt plătiți, ar trebui sa facă treaba pentru angajatorul lor… ma rog, aia e.)
Cert e ca pe mine nu ma vor prinde a doua oară in magazinul lor.
Ce mi-a plăcut a fost mașina.
Deși nu am deținut decât una, marca Hyundai îmi inspira încredere, mi-ar plăcea sa văd motoarele lor supraalimentate și niște costuri de service… Nu am ce sa spun despre Kona, pentru ca nu l-am testat încă, desi motorul pare mititel pentru caroseria sa cam butucanoasa.
Precizare: întâmplarea a avut loc in 2018 in primăvara, astfel încât e foarte posibil ca actualii angajați sa fie super pregatiti si sa nu aibă nicio legătura cu cele povestite, sau….deja domnisoara sa stie cum e cu masinile noi de vanzare, eu nu ii port pica 🙂.
Rămâne de vazut …
Pana atunci va las sa va delectati cu o mini prezentare a noului Tucson 😉
Daca totusi doriti sa intrati in legatura nemijlocita cu un reprezentant Hyundai, (altul decat domnisoara in cauza), puteti folosi acest formular de contact: