Experiența de achiziție a mașinii noi la un alt nivel.
Experiența de achiziție a mașinii noi la un alt nivel.

Firestone Winterhawk 2 Evo

firstone winterhawk

Despre Firestone (Winterhawk) doar auzisem ca ar fi o marca buna de anvelope auto. Numele Firestone il vazusem ca reclama pe undeva, dar nu stiam inca.

Am luat contact efectiv cu Firestone Winterhawk , atunci cand am cumparat masina pe care o am in prezent. Dupa cum spune si numele, Firestone Winterhawk sunt anvelope de iarna, cu nivel de zgomot 70 db, consum clasa F si franare pe carosabil umed clasa C.

In realitate Firestone Winterhawk inseamna o anvelopa de nivel mediu, dar care ofera multe pentru banii platiti. E in aceeasi “grupa valorica” cu Kleber, adica in clasa medie.

Actualele anvelope au fost montate pe masina in 2015, desi fabricate in 2014. Cred ca au rulaj vreo 25000 km. Sa vedem ce am primit in realitate de la Firestone Winterhawk.

Zgomot: Bun.

In oras e ok, la fel si in afara. Sunt montate pe o masina cu motor diesel, chiar masina insasi nu este un model de silentiozitate. Dar nu e un zgomot de fundal deranjant. La drum… sunt destul de zgomotoase. Repet, masina insasi e galagioasa, deci anvelopele sunt o mica parte din harmalaie :). Dar la viteze de autostrada se aud.

Consum: Marisor.

In special in concordanta cu viteza. Sincer sa fiu, pana nu am “verificat” clasa de consum … nu “m-am prins” ca am o masina mare consumatoare de motorina. De fapt, nu am observat o mare diferenta intre consumul cu cauciucurile de vara (clasa C, domnule) :). Deci… apreciez clasificarea europeana, insa pe mine nu ma ajuta prea mult. Am “scos” si consum de 5,9 l / 100 km, dar la mers… sub limita legala cu Firestone Winterhawk, dar si 7,5 l / 100 km, la viteze de autostrada cu anvelopele de vara. Asadar, treaba cu consumul eu o vad relativa, desi parca psihic te ajuta cand ai acolo Clasa A sau B la consum.

Aderenta: aici e bine de tot…

Pe carosabil umed, pe hartie am clasa C. Adica vreo 16-20 m in plus fata de clasa A (Kleber, spre exemplu). Dar in viata reala, Firestone Winterhawk sunt super la ceea ce am facut eu cu ele. In special pe noroi. De fapt am ratat o singura data , cand am ramas suspendat pe niste sleauri de tractor.

Franare buna si pe zapada si pe asfalt uscat / umed (e drept, mers linistit).

Cand zic “buna” , am in vedere faptul ca masina franeaza drept, se opreste pe o distanta rezonabila si fara a intra ABS-ul. E drept, la plecarea de pe loc, cred ca ma ajuta si tractiunea integrala a masinii. In orice caz sunt impresionat, mai ales ca am urcat pe noroi, am mers pe zapada sau pe asfalt, pe soare sau ploaie si nu prea am avut probleme cu Firestone. Am mentionat ca sunt foarte vechi? Adica au 5 ani vechime, desi la “carne” stau inca bine si nici nu sunt imbatranite prea rau.

Pretul insa nu e chiar mic.

Dar nici mare… Adica poti cumpara o anvelopa la aproximativ 400 de lei. Ca e scump sau ieftin… stabileste fiecare. Mie imi plac, inca le am pe masina (de lene, e drept).