Roadhill Ford sau cum am trait senzatii contradictorii. De ce asta? Pai sa vedem cum a decurs experienta de cumparare la ei, inclusiv test drive-ul.
Show-room:
Pozitionat in centrul comercial de pe bd. Pallady. Destul de mare si bine amenajat. E departe rau, dar acum cu metroul, sa zicem ca poti ajunge decent. As zice ca e mai mult axat pe zona aceea. Dar e o zona mare, deci nu imi bat capul cui vand ei.
Parcare … da.
A centrului comercial, uriasa. Probabil au si ei loc, dar eu de trei ori am fost, de trei ori am avut unde sa las masina. Deci, din punctul asta de vedere, nu ati avea probleme.
Spatiu asteptare pentru clienti: deloc.
Timp de asteptare… veti vedea:
Vizita 1. Marti dupa amiaza, destul de tarziu. O singura persoana la vanzari, ocupata, nu am stat prea mult. Domnisoara, cu bun simt, m-a bagat in seama si chiar mi-a spus ca se va ocupa de noi, dar dupa ce termina si nu am asteptat. Nu am a reprosa nimic.
Vizita 2. Alta zi de marti, alta saptamana. Ceva mai devreme, ca ora. La intrare, mixed feelings:
Masini de toate felurile, de la Kuga si Raptor – afara, la Ecosport, Puma si Focus Active – inauntru.
Birourile pline toate.
La biroul din stanga de tot un domn ocupat. Muncea ceva la computer, deci nu ma bazam pe el. Ceva mai incolo, o domnisoara cu client. Domnisoara de la receptie nu e luata in calcul, desi nici ea nu era prea preocupata de prezenta noastra.
La primul birou, deci cel din dreptul usii, trei vanzatori. Da, trei. Dar toti trei erau extrem de preocupati de discutiile proprii.
Ne-am plimbat pe la masini, am trantit usi, capote, hayoane… nimic. Imperturbabili, oamenii discutau de ale lor. Deja m-a crizat atitudinea de durere in cot. Am sesizat o atitudine de-a dreptul sfidatoare, aroganta cumva. Chiar nu mi-a placut. Inteleg ca nu ai ce vinde, dar macar observi “ca ti-a intrat cineva in casa”. In final, am auzit pe fundal, “da’ cine e mah de show-room?”. In fine, asa o fi la ei fisa postului.
Evident, tot domnisoara ne-a bagat in seama. Si chiar a fost cu bun simt. A fost ok.
Ce am retinut din experienta asta:
Depinde cu cine ai noroc sa vorbesti. Desi ocupata, cei 4 barbati au lasat-o exact pe ea sa vina.
Am mai retinut ca au program in fiecare zi a saptamanii… pentru mine super. Pentru ei nu cred.
Cunostinte vanzator:
Decente spre bune. Chiar mi-a dat cateva detalii relevante ca dovada a cunostintelor despre masina. Mai mult orientata spre a vinde ceva, decat spre partea tehnica. Oricum, mai bine de cat nimic – ish…
Disponibilitate test-drive:
Da, dar cu programare, cu justificari, cam prea complicat. Nu stiu daca as recomanda asta. M-a programat peste doua saptamani sa conduc un Puma? Cam mult. Poate obisnuit de la ceilalti care nu sunt atat de „pretiosi”…
Disponibilitate negociere: ….
Ce naiba sa negociezi cand livrarea e peste un an? Da, un an de asteptare la Ford Puma. Nici ai mei la Dacia 1300 nu au asteptat atat… cred ca la Ferrari mai e asa :)). Evident, asta nu e vina consilierei si apreciez la ea faptul ca a fost sincera. Mi-a zis exact ce stiut, fara inflorituri si minciunele. Pentru asta o respect, desi nu imi place ce am auzit. Mi-a calculat si o oferta, chiar daca nu avea calculator automat, a incercat sa ne faca sa plecam multumiti de la biroul sau.
Ce nu mi-a placut:
Lipsa de disponibilitate si de informatii privind reviziile. Inteleg, asa cum a si zis, ca motorul e nou, nu are nici doi ani, dar… chiar o firma atat de mare sa nu fi calculat niste costuri… Nu prea ma bucura sa ma trezesc acolo ca imi comunica un „Dorel” sau vreun consilier service ca ma costa o mini avere.
Test drive-ul : după două săptămâni (31.10.2021, ora 10.00)
Mai pe scurt, mult zgomot pentru nimic. Adica, am asteptat sa conduc masina exact pentru a-mi da seama daca dau sau nu 18-19000 euro pe ea. Si ce primesc in schimbul asteptarii? Vreo 2 km de cicalire continua. De la cum sa pornesc, la ce mod de a conduce sa folosesc.
Cred ca de vreo 3 ani, nu am mai facut test-drive cu consilierul de vanzari in masina. Si asta nu pentru ca sunt eu vreo mare vedeta, pur si simplu asa se obisnuieste in zona Bucurestiului. Si am intalnit modul asta de a lucra prin cam toata tara. Bine, nu si la Roadhill, unde chiar am fost cu persoana a carei parere conteaza si chiar voiam sa luam o decizie.
In concret, test-drive-ul a fost o miscare a masinii pe Bd Theodor Pallady, apoi un km pe A2. Atat! Si toate astea, au fost asezonate din plin cu indicatiile domnisoarei care parca imi supraveghea orice respiratie. Pe bune, nici la scoala de soferi nu am fost atat de cicalit :)).
Dupa test:
Observ ca unii dintre vanzatorii de masini europene (exact cei care nu se comporta precum niste consilieri de vanzari, care sa te ajute, sa iti dea o stare de incredere) chiar au senzatia ca sunt vedete. Lasam deoparte bunul simt si trecem la discutii concrete: contractul e bazat pe o pozitie de forta a vanzatorului si comunic asta. Evident, nu am ce sa rezolv duminica. Ca nu se poate rezolva, inteleg. Dar nu inteleg cum sa consideri intemeiat că eu, cumparator, trebuie sa imi asum toate riscurile legate de livrarea de peste 1 an??? Adica “pai noi nu avem ce sa facem, platim la Ford dupa ce se fabrica masina. Si stiti, acum cu criza asta… Dar daca va razganditi, va dam banii inapoi”.
Pe bune???
Contractul scrie negru pe alb ca nu mi se returneaza avansul si tu pe vorbe imi zici ca imi dai inapoi o mie si ceva de euro? Ca in practica … faceti voi ce vreti. Eu cred in ce scrie pe hartie nu in vorbele cuiva care poate maine nu mai lucreasa. E un an de zile intre data comenzii si data preconizata pentru livrare.
Oricum nu a plăcut ceea ce am zis, probabil ca am catalogat drept client dificil, doar pentru ca mi-am luat apărarea :). Cand am zis ca au un contract creat pe o pozitie de forta a vanzatorului si ca e exagerat un pret de aproape 20000 pentru o masina de clasa mica am citit iritarea in privirea domnisoarei.
Si finalul…
Baiatul cu coadă de la biroul din fața intrării (nu biroul receptionerei) și sofer de Mondeo alb hibrid, NU A RASPUNS la salut a doua oară. Daca nici asta nu e nesimtire… . Oare domnul nu isi da seama ca are Mondeo de la firma si birou incalzit la care sa munceasca, fix pentru ca unii vor sa cumpere masini noi? In fine, treaba sefilor de la Roadhill.