Acesta nu este un review pentru Toyota C-HR.
E doar o părere extrem de subiectivă, după un întreg week-end „petrecut împreună”. Noi ne mai întâlnisem anterior, am scris despre ea, așa că acest week-end trebuia să fie doar pentru relaxare.
Nu numai că a fost pentru relaxare, dar mi-am dat seama că îmi place C-HR. Îmi place încă mai mult decât prima dată și „decât ar trebui”. De ce îmi place atât de mult mașina asta? Am încercat să îmi dau seama și … îmi e greu să cuantific toate plusurile și minusurile… Am să las doar senzațiile. Experiența din acest week-end a fost precum reîntâlnirea cu o iubire mai veche…
Să fie oare forma exterioară, care după 6 ani, încă întoarce priviri și e mai modernă decât multe alte mașini mai noi ca design?
Posibil…O perioadă Honda Civic X, a concurat cu C-HR, dar de curând s-a schimbat modelul. Poate ar mai exista un C4 sau C5, însă Toyota C-HR e specială. Oriunde și oricum o privești, Toyota C-HR are o formă deosebită. Nu are cum să nu iasă în evidență în marea de mașini parcă “trase la Xerox”.
Să fie oare calitatea materialelor folosite la interior?
Poate… E una dintre puținele mașini la care nu se observă diferențe MARI între varianta de bază, Core și una superioară, gen, C-ULT. În contextul în care cele mai multe dintre mașinile actuale folosesc materiale ieftine și de calitate, cel mult mediocră, C-HR are bordul în întregime din materiale moi și nu scârțâie. E drept că și mașina din poze are numai 6000 km…
Să fie oare designul simplu, curat dar încă futurist al planșei de bord ?
Poate… E super cum consola de bord, întreagă are o ușoară dar evidentă orientare către șofer. Butoanele sunt de super bun gust, cu un aspect ușor retro, numai pentru strictul necesar. În rest vei găsi comenzi digitale pe tableta imensă, care nu m-a convins niciodată… Acum, în 2023, pe final de carieră, tableta lui C-HR are numai comenzi digitale și un singur buton fizic, exact pentru volum. Nimic nu te deranjează, nu te zgârie pe retină, poate cu excepția plasticului lucios de pe bord și de pe consola centrală. Și asta e un minus privitor la design, pentru că nu vei putea niciodată să elimini tot praful de pe el. Apoi vor apărea și zgârieturile, dacă nu te porți cu atenție cu ea.
Nu e deranjant decât faptul că bordul are o “cocoașă” care nu lasă pasagerul să stea chiar confortabil. Bine, nu te înghesuie, dar e acolo și observi lipsa spațiului.
Să fie oare faptul că ai spațiu de depozitare interesant și asimetric poziționat în partea frontală, mai mult și mai bine poziționat decât la Corolla, spre exemplu? Poate…
Să fie oare suspensia independentă pe puntea spate?
Poate. Toyota C-HR, e stabilă și silențioasă pe denivelările care îi supun „la cazne suspensiile”. E bine antifonată și filtrează foarte bine cam tot ce întâlnești în oraș sau pe drumuri naționale. Totuși nu e o mașină cu care să intri pe teren accidentat sau să faci off-road. Garda la sol e abia cât a unui sedan ceva mai înalt…
Să fie oare rafinamentul la care a ajuns după acești ani de producție?
Poate. Practic, la faceliftul din 2019, Toyota C-HR nu a avut nevoie modificări de design semnificative ci doar a fost îmbunătățită antifonarea. Materialul de pe fetele de uși e diferit. E diferit de orice altceva folosit pe fețele de uși… E ușor de întreținut, dar nu e deranjant la atingere. Și modelul continuă pe plafon și pe praguri.
Să fie oare poziția de condus?
Sigur. Practic, C-HR te îmbrățișează atunci când urci la bord. Scaunele sale sunt minunate. Parcă doua mâini nevăzute te îmbrățisează și te fac să nu vrei să mai pleci. Susținerea laterală e exact ceea ce îți dorești. Suportul lombar cu reglaj electric e ceea ce am eu nevoie. Șezutul e exact cât trebuie de lung. Toyota nu a făcut economie la ceea ce contează și au lăsat scaunele cu încălzire și pe șezut și pe spătar.
La fel simți și in partea din spate, deși geamurile sunt mici, parcă prea mici.
So fie oare motorul de 2 litri, aspirat cu tehnologie hibrid, care dezvoltă 184 de cai putere?
Sigur. Mașina asta are un comportament dinamic peste multe alte modele mai nou lansate ale celor de la Toyota. Și parcă nici nu sunt la fel de rafinate. Deși vorbim despre același motor în altă configurație, motorul acesta e silențios, e rafinat și mai ales sprinten. Desigur, nu vorbim despre o mașină sport, deși arată ca una, dar sigur face față celor mai multe dintre provocările rutiere de zi cu zi… Și asta cu un consum real de pană în 7.5 litri la fiecare sută de km în oraș. Și nu este vorba despre condus bătrânește. Motorul ăsta e dovada clară a „zicalei” „there is no replacement for displacement”. Motor aspirat de 2000 cmc, aspirat, cu un consum real mai mic decât al unui diesel? Super!
A fost un simplu week-end?
Nu cred. A fost o experiență care mi-a demonstrat cum greșești când te pripești cu concluziile. Vezi aici ce scriam în 2019. A fost o experiență care m-a făcut să cred că hibridele ar putea avea o șansă, chiar și în ceea ce mă privește (sunt fan motoare mari, diesel, ceea ce nu e de viitor, conform… “specialiștilor”).
Cred că e una dintre mașinile pe care aș vrea-o cu inima împăcată, ca mașină de viitor?
DA! Mi-a fost chiar greu să o las azi la Toyota Vest… Am simțit ca și cum las în urmă pe cineva drag. Si ca nu voi mai gasi ceva la fel…
Și cu asta promit să las de-o parte “dulcegăriile auto”. Și nu, nu am fost plătit să scriu asta. Mă bucur încă de libertatea de a scrie pe acest site. Nu sunt cenzurat nici de dealeri și nici de plăti sau comisioane. Doar de dragostea pentru mașini și motoarele decente…
Între timp, dacă vrei un test, completează acest formular :
