Toyota PRIUS 2024

Toyota Prius 2024, sigur nu mai e rățușca cea urâtă.

Dacă vedeam posesori de Prius modești, a căror singură replică era legată de fiabilitate și consum bun, acum sigur nu va mai fi la fel. E drept că nu am văzut prea mulți oameni cu Prius, în afara de Uber / Bolt, dar așa am văzut eu într-un film, cum toată lumea râdea de un șofer de Prius

Mie mi se pare o frumusețe de mașină.

Acesta e un punct de vedere subiectiv, însă forma caroseriei și interiorul, mă ajută din plin când susțin asta. Scaunele sunt confortabile, iar bordul aparține vremurilor noastre. Totul e la locul lui și face ce ar trebui să facă. Rezoluția unității multimedia e ceea ce trebuie.

Toyota Prius 2024 e confortabilă și rapidă.

Mașina asta are 1500 (ish) kilograme și 223 de cai putere. Da, ați citit bine, 223. E drept, cei 220 provin din însumarea celor generați de motorul electric și cei generați de motorul termic, cu o capacitate cilindrică de numai 2.0 litri. Dar in final ai 223. Efectiv te „bagă în scaun” când accelerezi susținut. Și asta se întâmplă chiar și în condițiile în care ai cutie de viteze specifică Toyota, CVT .

Nu e relevant in cat “face suta” (6.8s), relevantă e senzația pe care o ai când ești la volan. Relevantă e poziția de condus și modul în care simți că Toyota Prius 2024, are grijă de tine.

Toyota Prius 2024 e plug-in hibrid.

Nu e ceva nemaivăzut, dar e super când motorul termic se transformă în generator pentru bateria electrică, pe care o încarcă. Și e super când vezi ca în oraș ai posibilitatea să mergi mai mult electric si cu un consum minim de benzina. Și e super când vezi o autonomie de 600+ km cu un plin de benzină, adică vreo 43-45 de litri.

V-am zis ca are panouri solare pe plafon? Da, are așa ceva, în varianta de top și e WOW. Bine, nu e unicul sau singurul producător care a implementat așa ceva, însă e foarte tare ideea.

Masina asta e foarte stabila pe viraje. Practic e precum un kart.

Ajută la la stabilitate și suspensia independentă a punții spate, dar și garda la sol de 144 mm.

Nu e cool la Toyota Prius 2024:

– faptul ca ai un portbagaj infim, ceea ce o face incomoda pentru plimbări de familie ceva mai lungi ca perioadă. 284 de litri e așa…. pentru când mergi în concedii numai cu cardul.

– faptul ca ai o gardă la sol destul de joasă. E superstabilă, nu neg, dar vei avea mereu grija bordurilor si gropilor.

ai anvelope ciudate. 195/65 R19, nu e o dimensiune foarte des întâlnită. De fapt, am căutat online și nu am găsit dimensiunile astea pentru iarnă. În varianta de 17 inch, pentru versiunile de echipare mai puțin dotate, găsești ceva variante la un preț acceptabil, să zicem.

– e tare plug in hibrid-ul, dar asta vine cu un cost. Și începând cu 45000 fără reduceri…. nu e chiar la îndemâna oricui. Era foarte interesant dacă venea doar hibrid simplu, cu un preț corespunzător. Dar na, nu le poți avea pe toate.

Overall, Toyota Prius 2024 e o mașinărie superbă care merită luată în calcul atunci când ai ideea să-ți cumperi o mașină electrică, față de care e mult superioară, după mine. Dar dacă ai banii și vrei să îi dai pe o mașină electrică, mai bine încerci asta… cred că e super distracție

Mergi și plimbă-te cu ea, încearcă Toyota Prius 2024. Solicită un test – drive mai jos.

Testul se va desfasura numai daca faceti dovada detinerii unui permis de conducere valabil, alaturi de cartea de identitate.
Datele dumneavoastra personale sunt /vor fi prelucrate in baza regulamentului 2016/CE/679, (GDPR), in sensul ca sunt transmise automat catre reprezentantul producatorului fara a fi stocate pe acest site. Bifand una dintre cele doua optiuni, consideram ca ati fost de acord cu aceasta operatiune. In cazul in care NU SUNTETI DE ACORD ca numarul de telefon sau adresa de e-mail sa fie transmise catre un reprezentant de vanzari in scopul contactarii directe / personalizarii unei oferte, va rugam sa NU continuati completarea si trimiterea acestui formular. Va multumim.